Poezia din a treia Cantica, Paradisul, ca de altfel din întreaga trilogie, e o poezie inspirata de Dumnezeu, caci Dante se considera autorul uman al unei opere la care a fost convocat în virtutea unui excep?ional privilegiu ?i la care, cfr. propriilor cuvinte, au pus umarul ?i cerul ?i pamântul (a?adar, prin analogie, amintind de car?ile Bibliei, ai caror autori au scris sub directa inspira?ie a Sfântului Duh). Dante este con?tient de absoluta noutate tematica ?i stilistica a Canticei ?i afirma orgolios în mai multe rânduri acest primat poetic pe care ?i-l revendica ca autor ce navigheaza cu nava talentului sau pe o mare ce n-a fost nicicând strabatuta de altcineva (a se reciti începutul Cântului II). Particularitatea descrierii din Paradisul ?i înalta implicare doctrinara inclusa au dus la o anumita dificultate a receptarii în rândul cititorilor din deceniile ?i veacurile succesive.
